6 luni intr-o clipa

Cum au trecut 6 luni intr-o clipa? Uite asa! M-am asezat in pat, in seara zilei de 27 septembrie, cu acelasi gand. Desi mai trecusem printr-o nastere naturala inainte, ceva emotii existau, nerabdarea insa era si mai mare, cu atat mai mult, cu cat Alexia noastra mica depasise 41 saptamani.

Momentul nasterii

Eu deja trecusem la 38 de saptamani printr-un pretravaliu mai ceva decat travaliul primei nasteri. Sincer nu stiam la ce sa ma mai astept, dar imi doream cu ardoare s-o tin in brate cat mai repede!

Asadar, in noaptea ce a urmat, mai exact la ora 3 dimineata, m-am trezit cu contractii usoare si in scurt timp mi-am dat seama ca sunt regulate. M-am bucurat, in acel moment eram sigura ca urma sa nasc curand. Am incercat sa aplic tot ce invatasem dupa prima nastere, cel mai important, sa fiu calma si sa astept ca lucrurile sa evolueze usor. Am incercat sa ma odihnesc intre contractii si chiar am reusit sa atipesc pana spre dimineata, cand contractiile au inceput sa se indeseasca.

Anyway, pe scurt, dimineata la ora 10 am plecat spre maternitate, pregatita sa nasc. Ajunsa la camera de garda, medicul care imi urmarise sarcina a venit sa ma vada si dupa un control scurt am urcat in sala de nasteri. Eram pe drumul cel bun, drept dovada, la ora 13:35, Alexia a venit pe lume in ziua aleasa chiar de ea. Ma bucur tare mult ca am avut rabdare ca travaliul sa se declanseze singur. Nu m-am lasat influentata din exterior, intr-adevar corpul nostru stie foarte bine ce are de facut si cand.

Alexia a fost un copil mai mare decat Mihai, probabil si pentru ca a stat “la copt” mai mult, cu 8 zile. Nascuta la 41 saptamani si doua zile, cu 4150gr si 55cm, Alexia era bine si in sfarsit in bratele mele. Inceputul a fost mult mai usor decat la primul copil, atat din punct de vedere al alaptarii, cat si al ingrijirii copilului. Sederea in spital a fost floare la ureche fata de cum mi s-a parut prima data, cand efectiv credeam ca o sa intru in depresie. Cadrele medicale de la neonatologie, (nu toate, dar cele mai multe) mai au de lucrat la relatia cu mamele, care vin dupa o sarcina si o nastere, incarcate de tot felul de stari emotionale.

Momentul intoarcerii acasa si intalnirea cea mare

Daca dupa prima nastere abia asteptam sa ajung acasa, pentru ca efectiv nu mai suportam sa stau in acel salon, dupa a doua nastere abia asteptam sa ajung acasa la Mihai. Mi-era dor de el crunt, desi il vedeam zilnic. Eram sigura ca despartirea asta, prima din viata mea si a lui, va fi dureroasa pentru amandoi, dar nu stiam exact cum va reactiona el. Surpriza a fost ca de fapt el s-a adaptat foarte bine si a petrecut 3 zile grozave cu tatal lui! Nu puteam decat sa ma bucur cand vedeam ca vine intr-un suflet sa-mi dea pupici si sa ma iubeasca, ca la plecare sa se comporte absolut normal si sa-mi spuna pa, atat de usor. Copilul meu crescuse, desi avea doar doi ani.

Urmatorul pas important avea sa fie intalnirea dintre frate si sora. Emotii mari, pregatiri, cadouri pentru Mihai din partea Alexiei. In momentul cand s-au intalnit si Mihai si-a primit cadoul, extazul a fost maxim! Wooow, o masina! Da, inca o masina as spune eu. Si Alexia, dar pentru el n-a fost atat de emotionanta intalnirea. O privire furisa si fuga la joaca. Abia mai tarziu a inceput conectarea.

Primele incercari din viata cu doi copii

In afara chestiilor obisnuite, sau a celor la care ne asteptam deja fiind cu experienta primului copil, au venit si diferente. Prima grea incercare a fost viroza Alexiei din prima saptamana de viata. In momentul cand am ajuns acasa din maternitate, Mihai era racit, dar inca nu se vedea si inevitabil i-a transmis si ei. A doua zi era vizibil bolnav, iar noi deja ne faceam griji pentru ce urma. Intr-adevar nu a fost usor, mai ales ca prima mea experienta cu un copil bolnav a fost la 7 luni ale lui Mihai si nu era deloc comparabil. O viroza acompaniata de o otita medie (pe care am reusit s-o tinem in frau si sa nu ajungem la antibiotic) la un bebelus de cateva zile plus un toddler virusat si mofturos, rezulta multe zile grele din toate punctele de vedere.

Au trecut insa, a urmat o perioada linistita, dupa care i-a lovit viroza din nou. Cand credeam ca deja le stiam pe toate, viroza asta a fost total diferita. La Mihai s-a manifestat cu dureri musculare, iar la Alexia cu febra. Vizite la medici si nopti nedormite, rabdare si credinta ca va fi totul bine in final. Dupa cateva zile cu febra, si-a facut aparitia si eruptia pe corpul micutei. Am mai aflat ceva, exista viroze eruptive. Eu chiar nu stiam de asa ceva.

Din acel moment am limitat toate iesirile inutile in spatii aglomerate si eforturile au dat roade, caci deocamdata suntem bine toti. Multumim lui Dumnezeu! Sper ca primavara asta sa scapam fara viroze sau alte nebunii, pentru ca sincer la ce am auzit in jur, e grav!

6 luni intr-o clipa

Desi poate vi se pare ca actiunea asta s-a petrecut intr-un timp mai lung, e doar pentru ca n-a fost plictisitor, dar de fapt sunt 6 luni, care pentru noi parca au fost o clipa. Daca la Mihai totul s-a derulat mai calm, la Alexia parca totul e pe repede inainte si deja incepem diversificarea. Nu ma agit foarte tare insa, avand experienta lui Mihai, stiu la ce sa ma astept si nu mai sunt la fel de entuziasmata sau grabita.

Alexia pare destul de grabita in toate, exact ca fratele ei. Vrea sa faca totul cat mai repede si de vreo doua saptamani se intinde si dupa mancarea noastra. E curioasa din fire si deja se ridica singura in picioare, tinandu-se de diverse chestii, ce le gaseste la indemana. Nu prea mai accepta sa stea in patut, iar pe pat e imposibil s-o las nesupravegheata, caci in clipa doi ar fi jos. Cea mai fericita este pe covor, langa Mihai, printre jucarii, unde poate explora in voie. Trebuie sa am mare grija cu jucariile mici si sunt mereu cu ochii pe ea.

Timpul trece, ea creste vazand cu ochii. Inca nu-mi vine sa cred cum au trecut 6 luni intr-o clipa. Parca ieri mergeam la spital patru pe trei locuri in masina si ne-am intors patru, fiecare pe locul lui. De atunci viata noastra s-a schimbat total, din nou. Totul e mult mai frumos acum, dar e si mai greu. Desi la inceput a fost destul de simplu, pentru ca Alexia dormea destul de mult, deja lucrurile s-au schimbat din toate punctele de vedere. Doarme foarte putin si se misca extrem de mult, timpul meu e limitat in alte activitati, si aproape de 95% dedicat lor.

E ok insa, stiam ca asta urmeaza si e normal cand ai doi copii in grija. Sunt cea mai fericita cand ii vad cu zambetele pe fata si cred ca-mi fac treaba destul de bine, atata timp cat ei nu plang si chiar au momente cand se joaca si rad zglobiu impreuna. Altfel, incercam sa petrecem cat mai mult timp impreuna, toti patru, atat cat se poate, sau pe rand, noi parintii cu ei. Nu stiu cand trece timpul, dar astept primavara de cand s-a terminat vara. Sper sa vina intr-un final, sa ne bucuram mai mult de soare, de iesiri in natura si de noi toti impreuna.

Sper ca nu v-am plictisit prea tare cu povestea celor 6 luni ale Alexiei si ale noastre impreuna cu ea. Voi mai scrie pe blog, pe masura ce creste, dar ne puteti urmari zilnic si pe Instagram. Acum va las, am o sarbatorita azi, v-am pupat!

 

Comments

comments

2 Comments on 6 luni intr-o clipa

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *