Am trei ani, sunt mare!

Am trei ani, sunt mare!

“Am trei ani, sunt mare!”, doar asta imi spune Mihai de cateva zile, iar atitudinea lui e pe masura si credeti-ma, se simte cum creste in fiecare zi.

Wow, cum trece timpul! Inca nu-mi vine sa cred ca a trecut atata timp de cand Mihai ne-a facut parinti.

Cand ma indreptam spre maternitate acum trei ani, eram plina de emotii, stiam la ce sa ma astept cu privire la nastere, dar nu prea stiam ce urmeaza dupa. Entuziasmul era acolo totusi, abia asteptam sa-mi tin copilul in brate!

Parcursul lui Mihai dupa ce am ajuns acasa de la maternitate

Din fericire totul a fost bine pentru noi. Poate am avut noroc au spus unii, pentru ca din momentul in care am parasit maternitatea, totul a intrat pe fagasul normal si ne-am linistit in intimitatea casei noastre. Prima noapte a fost putin mai agitata; imi amintesc cum l-am culcat in patut, langa patul nostru, iar noaptea, dupa sesiunile de alaptare se trezea imediat cum nu ne mai simtea.

Desi stiam toata teoria si nu am tinut neaparat sa-l culc acolo, ma gandeam ca e ok daca ne simte aproape. N-a fost asa si dupa ce prima noapte ne-am trezit de 20 de ori si am stat cu el in brate, pe rand, din noaptea urmatoare l-am culcat cu noi in pat si totul a fost minunat!

Va spun foarte sincer, copiii mei dorm toata noaptea dupa ce mi-am invatat lectia. Am inteles atunci tot ce trebuie legat de copii, am citit, le-am ascultat semnele si totul a fost bine. In afara de trezirile de rigoare pentru alaptat, de maxim 2-3 minute, de 2-3 ori pe noapte, n-am avut nopti nedormite. Cateodata nici nu-mi aminteam daca s-a trezit, pentru ca fiind langa mine, totul era simplu si la indemana.

Cresterea unui copil nu e usoara, dar parerea mea, cand sunt mici, dorm mult si nu se misca prea mult, totul e mult mai simplu. Greutatile vin la pachet cu varsta tot mai mare. Incepand cu doi ani mi s-a parut ca Mihai a inceput sa fie mult mai capricios si mai dificil, dar n-am luat-o ca pe ceva anormal. Cred ca secretul este sa ai asteptari realiste, altfel vei fi dezamagit si vei avea impresia ca totul e foarte greu sau imposibil.

Am trei ani, ma asteapta lucruri noi in viata!

La trei ani, Mihai e un copil cuminte as spune, daca e sa ma uit in jur. Este intr-adevar si a fost dintotdeauna foarte activ si energic, dar e destul de linistit si calculat in actiuni, mai ales cand se intalneste cu alti copii sau persoane straine. De vreo saptamana ne pune putin nervii la incercare, dar e de inteles avand in vedere ce mult a crescut si s-a maturizat. Personal, ma uimeste pe zi ce trece, cand deschide gura sau ii observ actiunile si imi dau seama ce-l duce creierul.

De la inceputul lui septembrie va merge la gradinita, urmeaza o noua etapa in viata noastra si am emotii. Nu neaparat pentru ca nu s-ar integra; sunt sigura ca totul va fi bine, pentru ca adora copiii, e foarte sociabil si stie sa-si rezolve singur problemele, dar mi-e putin teama de virusi si de toate bolile care vin o data cu intrarea in colectivitate.

Imi inchipui ca va raci destul de des si ii va pasa mai departe si Alexiei, doar sa sper sa nu apara chestii mai grave de atat. Altfel totul e bine, Mihai se joaca cu Alexia, o iubeste, o imbratiseaza, o pupa, o mai imbranceste, chestii intre frati, dar cred in continuare ca diferenta de varsta de doi ani, este un lucru foarte bun pentru ei.

In afara de faptul ca e pasionat de masini, de toate felurile si marimile, adora jocurile logice si se descurca foarte bine. E fan declarat pompieri, dar ii plac mult si avioanele. Ma bucur ca nu e foarte interesat de tableta/telefon, se uita rar la desene (insemnand o data, de doua ori pe saptamana, cand efectiv simte nevoia si imi cere), in schimb e pasionat de carti si se bucura mult cand primeste o carte noua. Ii citim sau se uita la poze si ne intreaba cuvinte, pe care le repeta imediat si le intelege.

Nu ii interzic televizorul, dar pur si simplu nu ne uitam nici noi si s-a obisnuit asa. Apelez in schimb la telefon in cazuri de forta majora, cand ii pun desene cu Masha si Ursul. La capitolul mancare sta mult mai bine decat la doi ani, cand a avut o perioada foarte dificila si refuza aproape orice. Acum mananca foarte bine cam orice, cauta singur mancare si parca a mai pus ceva pe el, ajungand in sfarsit la 13kg. In continuare prefera fructele, pastele, ciorbele, painea si covrigii, dar nu mai refuza chestii pline de nutrienti pe care nu le accepta in trecut.

In continuare, inca nu ii dau zahar si evit cat de mult chestiile din comert. A mai gustat ocazional in ultima luna(in vacanta), cand nu aveam alte optiuni, biscuiti simpli sau alte preparate cu cantitate mica de zahar, dar nu vreau nici sa ii interzic in totalitate, pentru ca sunt constienta ca la un moment dat va manca si din acestea. Pot sa sper doar ca-si va forma niste gusturi sanatoase si le va pastra cat mai mult timp, pentru binele lui.

Nu am scris decat doua articole despre evolutia lui de cand s-a nascut, pentru ca la momentul respectiv am considerat ca nu am ce sa impartasesc, dar imi dau seama acum, ca poate unei alte mame i-ar face placere sa citeasca o poveste asemanatoare cu a copilului ei, poate ar relaxa-o sau ar face-o sa zambeasca, asa ca intentionez sa scriu mai des. Mai gasiti aici si aici, celelalte articole scrise cu dedicatie pentru el.

Asa au zburat trei ani frumosi, pe nesimtite, usor si greu, cu momente memorabile si amintiri pretioase. La fel si fotografiile de astazi, ne vor ramane amintiri frumoase inramate cu drag intr-o casa plina de zambete, caci despre ce e viata, daca nu despre oameni dragi si copii inocenti?

Multumim pentru minunatele fotografii ce vor sta marturie trecerii timpului,

Ralucai si lui Vlad Iftimi de la Roem – Studio Foto!

Mom of two

mom of two

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *