Mereu ne-am dorit macar doi copii si niciodata nu ne-a speriat gandul ca ar fi greu. De cand am devenit parinti, viata noastra a devenit mai frumoasa, mai implinita, s-a schimbat, in sensul bun.
Eu nu sunt genul care se plange, asa ca dupa ce l-am nascut pe Mihai, pur si simplu am luat-o ca atare si m-am descurcat, zic eu. N-am avut nici un ajutor, caci parintii nostri sunt departe, dar pana acum a fost bine. Am si avut noroc de un copil bun, cred. Asa ne-au spus altii. N-am stat in picioare si nu l-am leganat noptile, poate si pentru ca am ales un alt mod de a ne creste copilul. A dormit cu noi in pat, chiar daca initial cumparasem un patut pentru el. S-a trezit noaptea ca orice copil alaptat la cerere, dar datorita faptului ca am dormit in acelasi pat, ne-a usurat mult viata. El se trezea, manca si adormea rapid, toti eram fericiti.
Chiar daca e super energic si nu sta locului o clipa, e un copil tare bun si ascultator. Bineinteles, totul depinde si de felul in care iti cresti copilul. Nu suntem niste parinti restrictivi, chiar am vrut sa fiu genul de mama care ii da libertate copilului, cu limite insa. Totul e sa stii unde sa te opresti. Eu zic ca pana acum totul e bine. Mihai e un copil sociabil, cedeaza cand e cazul, imparte cu ceilalti copii, nu izbeste si tranteste, isi iubeste familia, ne face fericiti!
Legat de alaptat, desi am vrut sa-l alaptez cel putin 2 ani, asa cum recomanda OMS, a doua sarcina mi-a facut misiunea asta destul de grea. Am alaptat primele 3-4 luni si apoi am incercat o intarcare blanda, care ne-a reusit cu brio! Nu ma asteptam, totul a fost mult mai usor, poate tocmai pentru ca nu am insistat cu nimic si am lasat totul de la sine, cititi aici mai mult despre subiect.
A fi mama nu e usor, dar nici nu ma asteptam sa fie asa. In schimb e placut si plin de provocari. E minunat sa auzi cum te striga “mama”, sau cum vine si se lipeste de tine pentru cateva secunde, si ii auzi inimioara batand. E asa frumos cand seara, la culcare isi lipeste capsorul incat ii simti respiratia; e incredibila senzatia aceea cand iti ia capul intre palmele lui mici si-ti da un “pu” (adica un pup).
Toate astea si multe altele, intrec orice greutate si orice moment cand simti ca ti-e un pic mai greu. Pentru mine, momentele mai dificile au venit cu a doua sarcina, care a venit asa cum ne-am dorit, destul de repede, asa incat copiii sa creasca impreuna. Asta a fost tot ce ne-am dorit, si sa fim sanatosi! Multumim lui Dumnezeu, nu avem de ce sa ne plangem.
Spuneam de momente dificile la a doua sarcina, insa nu ma refer strict la sarcina, cat la totul luat impreuna, faptul ca trebuie sa am grija de primul copil super energic, un lucru deloc usor, de faptul ca trebuie sa am grija de casa, sa fiu sotie si toate celelalte.
Prima sarcina a fost grea, cu multe probleme si am fost nevoita sa intru in concediu medical destul de devreme. Pe toata perioada sarcinii am avut contractii si risc de pierdere, am fost internata in multe randuri si am stat mult in pat, pentru ca totul sa fie bine. Cum se spune, nici o sarcina nu seamana cu alta, asadar la a doua sarcina, totul a fost mult mai usor.
M-am simtit si ma simt perfect, nu am avut contractii, sarcina pozitionata sus, fata de cea cu Mihai, nu am mai fost stresata si nici nu am avut timp sa ma gandesc prea mult, totul a trecut rapid. Parca mai ieri aflam ca vom avea din nou un copil si acum il asteptam din clipa in clipa. Nu-mi vine sa cred! Parca nici n-as fi insarcinata!
Daca in prima sarcina aveam restrictie la calatorii, trebuia sa fiu foarte atenta si sa calatoresc putin, cu pauze multe, cu medicamentatie la program; sarcina asta am condus aproape zilnic si inca o fac, nu am luat pastile, decat ceva vitamine (vesnica mea problema cu calciu, magneziu, fier, anemie etc), il ridic in brate pe Mihai de cateva ori pe zi, sunt activa, ne jucam, gatesc, fac totul in casa singura si ma simt excelent!
Sunt curioasa cand va dori sa vina fata, caci baiatul s-a nascut putin dupa termen, mai exact am intrat in travaliu la 40 saptamani si o zi, reusind sa nasc natural destul de repede. Nu ma asteptam sa ajung la termen, la cat de greu am dus sarcina si la cate contractii aveam zilnic, dar Dumnezeu a vrut ca totul sa fie bine. Sper sa fie la fel si de data aceasta, caci pozitia fetei este favorabila de cateva saptamani bune, noi o asteptam cand va dori sa vina.
In afara de faptul ca la prima sarcina am fost super stresata in legatura cu tot, si pentru ca nu aveam experienta, dar si pentru ca a fost o sarcina cu probleme, de data asta am fost super relaxata si cred ca m-a ajutat mult. N-am avut prea mult timp sa ma odihnesc, dar nu ma plang, atata timp cat Mihai doarme noaptea, totul e ok, niciodata n-am dormit foarte mult si sunt obisnuita.
Ca si asemanari intre sarcini, as aminti ca la ambele am avut greturi in primele 12-14 saptamani, deci nu cred in babisme de genul sexului determinat de starea mamei. Nu am avut pofte la nici una dintre sarcini, de asemenea cred ca astea sunt chestii inventate de unele persoane, dar nici nu ma pronunt prea tare, doar pentru ca la mine a fost la fel de normal ca inainte.
Am avut parte de chestii ciudate in schimb. La prima sarcina nu am suportat mirosul de carne in primele luni si nu puteam sa mananc ananas, unul dintre fructele mele preferate, iar in timpul acestei sarcini nu am gustat deloc peste, desi e indicat, pur si simplu mi se facea rau numai cand ma gandeam la el. Nu am suportat nici usturoiul o perioada.
A fi mama/parinte implica multa daruire pentru copii, in afara de chestiile fizice, multa afectiune si mult timp dedicat lor. Sunt constienta ca din septembrie totul va fi mai dificil, dar nu ma sperie foarte tare gandul. Cred ca mai mult ii sperie pe cei din jurul meu, caci primesc des intrebari de genul “O sa te descurci? N-o sa fie greu cu doi? Cine o sa te ajute?” etc.
Eu cred ca de asta suntem o familie, mama si tata, ca sa ne ajutam si sa ne impartim atributiile in asa fel incat sa fim fericiti. Amandoi ne-am dorit doi copii, impreuna o sa-i crestem si n-o sa-i lasam la bunici cand plecam in vacante, pentru ca n-o sa ne incurce in nici un caz. Sunt de parere ca atunci cand te gandesti la copii, te gandesti la tot pachetul, la responsabilitati si la timp petrecut impreuna.
De cand suntem parinti, am fost in 2 vacante, la mare (Gura Portitei) si la Londra, si de fiecare data l-am luat cu noi pe Mihai. Nici nu se punea problema altfel. Ne-am dorit sa fim impreuna si mi se pare foarte normal. Cand va creste si nu va mai vrea sa mearga cu noi, va fi altceva, dar pana atunci, vreau sa profit de fiecare clipa cu copiii mei.
Ne-au mai intrebat unii, de ce nu il lasam la bunici. Simplu! Il iubim atat de mult, ca nu putem sta cateva ore fara el, d’apoi sa plecam cateva zile. Mihai il asteapta cu sufletul la gura, seara, pe tatal sau si ma bucur sa le observ momentul de iubire cand nici nu intra bine pe usa.
Asta inseamna sa fii parinte, sa iti asumi responsabilitati si sa fii fericit ca le ai, sa fii recunoscator ca poti sa te numesti parinte, cand sunt atatea cupluri in lume care nu pot avea copii, desi isi doresc atat de mult. Viata e despre a fi fericit si implinit, e despre familie si urmasi, despre prieteni si timp petrecut impreuna.
Ma opresc aici, n-as vrea sa va plictisesc, dar revin curand cu un articol nou. Va doresc o seara minunata si va astept pe Instagram cu franturi din activitatile noastre zilnice.
Am atasat cateva poze de la sedinta foto de maternitate de saptamana trecuta, multumesc pe aceasta cale LalaStudio pentru rabdare si daruire, dar si lui Carmen Alupoae, care este un makeup artist super profi (mi-a placut la nebunie machiajul executat de ea, o gasiti aici).
Superbe fotografii! Ai scris tare frumos <3
Multumesc din suflet! <3