Cum e sa fii mama de doi

A trecut mult de cand n-am scris, desi am promis sa n-o mai fac; ei bine, astazi vreau sa va povestesc despre cum e sa fii mama de doi, fiindca azi se implineste o luna de cand traiesc aceste frumoase momente. Aceasta prima luna a trecut ca prin farmec. A zburat efectiv! Exact asa cum au trecut si ultimii doi ani cu Mihai.

Cu cat ne apropiam de momentul in care aveam sa ne marim familia, realizam ca poate totul n-o sa fie chiar asa simplu cum am sperat si poate ca acest al doilea copil al nostru avea sa fie total diferit de primul. Termenul a sosit, a trecut si buburuza nu dadea semne ca vrea sa ne cunoasca. Deja muream de nerabdare si abia asteptam sa scap de tot ce insemna disconfortul si durerile din ultimele 3 saptamani de sarcina, instalate odata cu pretravaliul.

Undeva dupa 41 saptamani, copila noastra a venit, natural, asa cum mi-am dorit si am sperat. Travaliul a decurs mult mai bine decat la prima nastere, a fost mai usor de suportat, insa partea finala cu expulzia a fost mai grea, din pricina faptului ca Alexia a fost un copil mare, de peste 4kg.

Totul s-a terminat cu bine insa, am ajuns amandoua in salon, am inceput sa o alaptez de cum ne-am intalnit si a fost alaptata exclusiv de atunci. Zilele au trecut destul de usor pana la externare, dar abia asteptam sa ajung acasa, desi ma gandeam ca nu va fi simplu cu doi.

Incepeam sa ma gandesc daca cei care ne-au tot intrebat cum/daca ne vom descurca, nu aveau dreptate, daca avea sa fie mai greu decat ne-am imaginat? Sincer va spun, nu. Nu a fost greu, sau mai corect spus, da, e si greu, dar e cum ne asteptam, chiar putin mai bine. Cred ca e important sa-ti setezi niste asteptari realiste.

In primele doua saptamani am avut ajutorul sotului, care si-a luat concediu si a stat cu noi. A contat enorm, pentru ca a durat putin pana sa ne obisnuim toti patru, plus ca Mihai avea acum nevoie de atentie, mai mult ca inainte. Desi imi aminteam cum au fost primele zile acasa cu M si cumva ma asteptam sa fie la fel, n-a fost asa. N-am mai fost asa de obosita si dezorganizata ca in primele doua nopti de acum doi ani si am stiut exact ce am de facut, astfel incat am reusit sa ma odihnesc si sa fiu destul de in forma ziua.

Am iesit la plimbare inca din prima zi cand am ajuns acasa, pentru ca simteam nevoia de aer si pentru ca vremea era prea frumoasa ca sa stam in casa. Am gatit singura, dar si cu ajutorul sotului si am luat masa toti patru. Da, toti patru, cu Alexia la san. Ne-am bucurat de momentele in patru, stand pur si simplu in pat si a fost atat de bine.

Momentul intalnirii dintre MIhai si Alexia n-a fost unul memorabil, in care el o ia in brate si o pupa, dar nici nu a ignorat-o. Fratele mai mare, pasionat de masini fiind, a primit in dar de la sora lui, o masina, evident. Va dati seama ca a avut ochi doar pentru formidabila masina. A aruncat un ochi la noua venita si cam atat.

Ulterior, a inteles ca noul membru a venit sa ramana si a intrat in contact cu ea destul de mult, iar reactiile lui au fost foarte ok. Pe parcursul sarcinii i-am tot vorbit de sora lui, el o mangaia si ii dadea pupici, asa ca m-am bucurat sa revad scenele acum pe viu.

Nu va ganditi ca totul a fost lapte si miere, au urmat apoi si momente de gelozie, in care cauta s-o loveasca, dar am incercat sa trecem peste, explicandu-i iar si iar. Momentan e bine, zilnic o mangaie si o pupa, se ingrijoreaza daca o aude scancind si escaladeaza repede patutul sa o ajute si sa o consoleze, se implica in tot ceea ce o priveste, pana si la baia de seara, si chiar daca stie ca e alaptata, e darnic si vrea sa-si imparta masa cu ea.

Am ales sa ii dam voie sa intre in contact cu ea din prima clipa si cat se poate de mult, sa-i permitem sa puna mana si sa incercam sa nu exageram cu protectia. Clar, Mihai are doi ani si trebuie sa fim atenti, inca nu e foarte constient de tot; inca ii numara ochii, urechile si imi arata cu degetul, de aceea trebuie sa fiu pe faza, dar in principiu e bine, are grija de ea si o iubeste. Ma bucur enorm sa observ ca e protector, vrea sa o tina in brate, ii aduce jucariile lui si i le pune in mana ca sa se joace cu el.

E asa frumos sa-i privesc si sa ma bucur de toate astea, incat n-as da viata asta pe nimic! Sunt clipe minunate si fericite, momente de implinire deplina, cand iti dai seama ce conteaza in viata cu adevarat . Asadar, sa fiu mama de doi e frumos, e minunat, e inaltator si binecuvantat, e implinitor; e greu uneori, mi se intampla sa-mi mai pierd rabdarea, dar incerc sa ma pun in pielea lor si imi trece rapid.

Acum ca stiu cum e cu doi, ma intreb, cum e sa fii mama de trei? 😜

Minunatele fotografii sunt realizate in studioul LalaStudio Imagine si Film, unde Alice da dovada de pricepere, rabdare si dragoste pentru copii si pentru ceea ce face. Ele sunt o amintire frumoasa pentru noi, dar mai ales pentru Alexia. Ma bucur mult ca le-am facut si ma bucur ca am ales LalaStudio!

Comments

comments

4 Comments on Cum e sa fii mama de doi

  1. Am retrait prima lun alaturi de ai mei pui prin cuvintele tale. Foarte frumos! Acum sunt 9 luni de când suntem in formula de patru si vorba ta.. n-as da pe jimic viata asta. Uneori e greu sa gestionezi situatii.. dar trec toate

  2. Ce frumosi sunteti!! Doamne cat de repede zboara timpul! Ma socheaza. Mie mi-e frica de momentul cand Ed o sa vrea sa plece de langa mine si n-o sa mai vrea sa doarma cu noi. O sa intru in depresie. Cand il pup seara de noapte buna si imi aduc aminte ca ne apropiem de acel moment, aproape ca imi dau lacrimile…
    Pana atunci..sa ne bucuram de momentele magice. Tu ti le-ai prelungit ;)).

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *