cats
Green in the City

Cât de mult mă bucură să aud că lumea se gândește și la viitorul copiilor noștri! La spații verzi, la aer curat, la responsabilizare, la un mediu sănătos – Green in the City, aceasta este expresia corectă!

“În această sâmbătă, ne adunăm să plantăm copaci în Campusul Codrescu și vă invităm să ni vă alăturați! Pe scurt acesta este mesajul nostru”, ne spune Cătălin Ciobanu, Career Manager la Yonder despre campania Green in the City.

Green in the City a apărut ca o inițiativă a celor de la Yonder, cărora li se alătură Asociația Studenților Informaticieni Ieșeni (ASII) și Plantăm Fapte Bune. Bineînțeles, vor fi acolo studenții din campusul Codrescu și imprejurimi; colegii mei, bloggeri din Kooperativa 2.0 și ieșenii dornici de schimbare și de implicare în acțiuni frumoase.

Organizatorii au pregătit pentru ziua evenimentului, sâmbătă, 29 octombrie: plante, arbuști ornamentali, unelte, dar și gustări și ceai. Sunt sigură că atmosfera va fi una minunată și tare mult regret ca nu pot participa la această acțiune lăudabilă. Voi fi plecata din oraș, așa că nu-mi rămâne decât să aștept primăvara, când va avea loc următoarea acțiune de ecologizare a spațiului verde, plantare de gazon și alți arbuști de sezon.

“Prin acest proiect încercăm să reabilităm și să modernizăm spațiile verzi din Campus. Cireși sălbatici si tufe de “ploaie de aur” sunt pregătite pentru a fi plantate în această sâmbătă. Întrucât toamna este prielnică numai pentru plantare de arbori și arbuști, vom reveni la primăvară pentru a continua lucrările – sa ajutăm la ecologizarea spațiului verde, plantare de gazon și alți arbuști de sezon. Credem că este de datoria noastră să contribuim la un mediu mai sănătos și plăcut pentru studenții ieșeni, viitorii noștri colegi”, continuă Cătălin Ciobanu.

Acum, dați fuga pe site-ul Yonder și vă inscrieți pentru a fi prezenți mâine acolo, la 9 dimineața. Ah, dacă cumva plouă, am ințeles că evenimentul se amână pentru weekend-ul următor, dar cel mai sigur, fiți la curent cu noutățile de pe pagina evenimentului, aici. Mobilizați-vă familia și prietenii, este o acțiune frumoasă și de dorit să se întample cât mai des în Iași.

Weekend minunat să aveți!

Comments

comments

2 Comments on Green in the City

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *