La multi ani, bebeM!

Stiti ca va spuneam recent, cum lucrurile se vor schimba putin pe aici? Ei bine, era cazul unei extinderi de subiecte aici pe blog si pentru ca intreg weekend-ul trecut a fost cu (la multi ani, bebeM) si despre el, am hotarat ca acesta sa fie punctul de plecare a ceea ce se doreste a fi o categorie dedicata mamelor, viitoarelor mame si parintilor.

Mai exact, inca de cand eram insarcinata, citind mult, documentandu-ma si ajungand pe diverse grupuri si forumuri, mi-am dorit sa scriu si sa impartasesc cu voi despre tot ce am invatat si de ce nu, sa facem schimb de informatii. Intotdeauna e loc de mai mult si mai bine, si chiar daca momentan nu vreau sa numesc aceasta categorie, parenting, pentru ca nu consider ca sunt inca in masura sa dau sfaturi, voi incerca sa impartasesc din experienta mea si astept propuneri si idei din partea voastra 🙂

Probabil stiti de ceva timp cum il alint si ca are propriul nume insotit de hashtag pe Instagram… desi initial am zis ca alegem un prenume sonor, in nici un caz nu vom folosi diminutiv, fara sa vrem, ne-am trezit alintandu-l chiar noi. Nu-i bai insa, atata timp cat are un prenume clar, scurt si la obiect (caci in certificat e Mihai si atat), cand va creste, va fi strigat fara diminutiv.

Cum va spuneam, in weekend am dedicat timp familiei, mai exact bebelusului nostru scump, ca de altfel, de fiecare data cand se iveste ocazia… dar sfarsitul acesta de saptamana a fost special, pentru ca bebeM a implinit 7 luni minunate!

7 luni de cand mogaldeata ne umple inimile de dragoste, fericire si zambet infinit! E un copil vioi, zglobiu si super activ. Asa a fost de la inceput, sau ma rog, de cand a inceput sa miste mai mult si sa nu mai doarma la fel de mult cum o fac nou nascutii in primele zile.

M-am straduit sa-i fiu mereu alaturi, atat la figurat, cat si la propriu, fizic, drept dovada ca n-am fost despartiti mai mult de o ora in toate cele 7 luni, cumulat… fiind vorba de doua evenimente la care trebuia sa particip si nu aveam cum sa-l iau cu mine. Ei bine, ele au insemnat fix drumul dus-intors si stat 5-10 minute, caci m-a cautat repede si “m-a strigat in ajutor” :))

De fiecare data mi-a parut rau ca am plecat si m-am stresat in fiecare clipa, nefiind obisnuita sa nu-l vad mai mult de cinci minute, asa ca mi-am zis: “nu mai pleci fara el”… si marti seara l-am luat cu mine la prima intalnire Kooperativa (gasiti mai multe detalii pe link, daca nu sunteti inca la curent si doriti sa va inscrieti in program).

E mai bine asa, o sa profit sa-mi iau doza de optimism, voie buna si tinerete in fiecare clipa cat imi va da ocazia! Cu siguranta imi va fi dor de momentele lui de “dependenta”, de momentele in care ma prinde cu manutele lui mici, in jurul gatului si nu-mi da drumul minute in sir, de momentele cand stam linistiti si privim apusul peste deal, de momentele inima langa inima cand ne purtam (vorbesc despre sistemele de purtare pentru bebelusi), de momentele cu cantece si voie buna, dar mai ales de cel mai frumos dintre toate, acel moment al conectarii si dragostei infinite, alaptarea. Despre alaptare si despre sisteme de purtare voi scrie cat de curand separat.

Il iubesc si ma iubeste, asta nu poate fi descris in cuvinte… e ceva ce numai o mama, ce numai un parinte simte si stie. Ii stralucesc ochii cand apar in camera, zambeste si rade cu toata gura si inima cand ne jucam impreuna si il intorc pe toate partile, una peste alta este un copil fericit, il simt si il vad. Nu am nevoie de nimic in viata asta, decat de un copil sanatos, implinit si fericit, sunt sigura ca toate mamele vor asta pentru copiii lor 🙂 E firesc!

Asadar, la multi ani, bebeM… frumosi, veseli si sanatosi! Sa ne traiesti mult si bine, omulet, la fel de fericit si zambitor, iar noi pe langa tine!!

2 3 4 5 6 7 9 10 11

Comments

comments

6 Comments on La multi ani, bebeM!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *